Şefii au fost la nunta de argint a lui Andone, i-au fixat termen pentru un răspuns clar, dar în acelaşi timp vor mai discuta şi cu italianul ce va veni azi în România
Dinamo a intrat în linie dreaptă în privinţa negocierilor pentru postul de antrenor în ediţia 2010 - 2011. Iar acţionarii se folosesc de orice prilej ca să discute cu candidaţii principali la funcţie, Cristiano Bergodi şi Ioan Andone.
Astfel, duminică seară, Nicolae Badea şi Cristi Borcea au participat la nunta de argint a lui Ioan Andone (foto: Libertatea), organizată la restaurantul "Doina" din Capitală. "N-avea rost să discutăm de contracte", a declarat, oficial, Borcea. Totuşi, surse din interiorul clubului susţin că a existat un dialog clar între acţionari şi tehnicianul de 50 de ani.
"Să nu faci ca-n iarnă!"
"Ando, noi te vrem, dar să ne zici clar pînă pe 31 mai ca să ştim cum facem cărţile!", i-ar fi transmis Badea&Borcea. "Păi, sînt doar eu în discuţii? Văd că şi Bergodi e, că ar fi favorit!", a replicat "Fălcosul". "Sînteţi amîndoi, nu vrem să mai facem ca în iarnă cînd am vorbit o chestie cu tine, apoi te-ai dus şi-ai semnat cu cei de la ŢSKA Sofia! Aşa, zi-ne clar, vrei sau nu vrei?!" a fost mesajul mai răutăcios al dinamoviştilor. "Trebuie să discut cu Copos şi apoi vă dau un răspuns", a conchis Andone. Patronul Rapidului a fost şi el la eveniment.
Italianul a zis "Da!"
Azi e aşteptat să ajungă la Bucureşti şi Cristiano Bergodi. Cu el s-a discutat în mai multe rînduri şi s-a ajuns la un acord de principiu. "Bergodi e ca şi acontat, ar aduce un suflu nou. Lucrează şi cu materialul clientului, nu solicită multe transferuri. Borcea l-a lăsat pe Badea să decidă cine va conduce echipa din vară", au mai declarat apropiaţii celor doi lideri din Ştefan cel Mare. În cazul în care negocierile cu Bergodi sau cu And