Aradul are în Camera Deputaţilor opt aleşi care ne costă, lunar, cât un apartament. Aproape 16.000 de euro din aceşti bani merg doar pe cazarea în Bucureşti, în vreme ce transportul umflă nota cu 11.000 de euro.
Primele trei locuri în topul cheltuielilor sunt ocupate de membrii PD-L, iar cea mai econoamă s-a dovedit a fi singura femeie deputat de Arad. Cel mai scump deputat este Adrian Niţu, deputat PD-L, care a cheltuit în luna martie a acestui an aproape 7.800 de euro. Conform datelor furnizate de Camera Deputaţilor, în baza deconturilor făcute de deputatul arădean, banii s-au dus pe cazare, transport, telefoane şi indemnizaţia netă primită.
Din cei aproape 7.800 de euro cheltuiţi în luna martie, cea mai mare sumă a constituit-o contravaloarea cazării în Bucureşti, adică aproape 2.000 de euro, în vreme ce alţi 1.050 de euro au reprezentat cheltuielile de transport în ţară. Peste 600 de euro a mai costat deplasarea deputatului arădean la Bruxelles în calitate de delegat al parlamentului.
„Şi în martie şi în aprilie am fost delegat al parlamentului României la Bruxelles. Conform reglementărilor, legislaţia europeană se adoptă doar cu acordul parlamentelor ţărilor membre, aşa că în această calitate, de reprezentant al parlamentului am participat la dezbaterile pe marginea unor acte normative”, a explicat deputatul arădean. Cel de-al doilea deputat arădean din topul cheltuielilor pe luna martie este Iustin Cionca, cu un total de 7.070 de euro. „Sunt nişte cheltuieli care sunt ridicate şi datorită faptului că suntem din Arad, iar transportul pentru noi costă ceva mai mult. Eu nu am lipsit de la nicio şedinţă a camerei sau a comisiei a cărui preşedinte sunt. Cea mai mare sumă este cea pentru cazare, sumă care e stabilită într-un contract încheiat în legislatura trecută”, a declarat Iustin Cionca.
Cât priveşte ocupantul loculu