Pentru prima dată de la invadarea Irak-ului din 2003, numărul forţelor americane din Afganistan îl depăşeşte pe cel din Irak, anunţă Pentagonul, citat de CNN, transmite Hotnews. Numărul soldaţilor din Afganistan se ridica sâmbătă la 94.000, faţă de 92.000 în Irak.
Statele Unite îşi vor reduce prezenţa în Irak conform înţelegerii cu guvernul irakian, astfel că acestea ar putea ajunge la 50.000 până la 1 septembrie 2010, urmând ca, până la finalul anului 2011, niciun soldat american să nu se mai afle în Irak.
F. A. Pentru prima dată de la invadarea Irak-ului din 2003, numărul forţelor americane din Afganistan îl depăşeşte pe cel din Irak, anunţă Pentagonul, citat de CNN, transmite Hotnews. Numărul soldaţilor din Afganistan se ridica sâmbătă la 94.000, faţă de 92.000 în Irak.

F. A.