Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează că în cadrul activităţii de monitorizare a traficului de mărfuri, comisarii secţiei Arad a Gărzii Financiare au oprit la intrarea în ţară prin punctul de frontieră Nădlac un convoi compus din trei autotractoare înmatriculate în Slovacia, care transportau 72 tone de zahăr şi un autotractor înmatriculat în Cehia, care transporta 20 tone de mere golden, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Întrucât nu a fost prezentat nici un document care să justifice legalitatea operaţiunilor, marfa fiind destinată, în fapt, valorificării ilicite, s-a dispus confiscarea cantităţi de zahăr, a cărei valoare este estimată la 216.000 lei şi a cantităţii de mere cu o valoare estimată la 61.500 lei.
Garda Financiară Arad a efectuat în aceeaşi zi şi un control inopinat la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Arad unde s-a constatat existenţa unei cantităţi de 5.700 ouă pentru care nu existau documente legale de provenienţă. Firma depozitară a fost amendată cu suma de 20.000 lei, iar cantitatea de ouă, a cărei valoare este estimată la 2.300 lei, a fost confiscată.
C.P.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează că în cadrul activităţii de monitorizare a traficului de mărfuri, comisarii secţiei Arad a Gărzii Financiare au oprit la intrarea în ţară prin punctul de frontieră Nădlac un convoi compus din trei autotractoare înmatriculate în Slovacia, care transportau 72 tone de zahăr şi un autotractor înmatriculat în Cehia, care transporta 20 tone de mere golden, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Întrucât nu a fost prezentat nici un document care să justifice legalitatea operaţiunilor, marfa fiind destinată, în fapt, valorificării ilicite, s-a dispus confiscarea cantităţi de zahăr, a cărei valoare este estimată la 216.000 lei şi a cantităţii de mere cu o valoare estimată la 61.5