Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect pe bani UE pentru pictura de la Golia

Publicat in Adevarul, marți 25 mai 2010 ·

Pictura Mănăstirii Golia ar putea fi restaurată cu fonduri europene. Aleşii judeţeni vor analiza mâine un nou proiect care vizează refacerea lăcaşului de cult.

Acest monument istoric este reparat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) de firma Construcţii Unu, cu 5,3 milioane de euro.

Şefii Consiliului Judeţean vor analiza mâine un alt proiect pentru restaurarea şi punerea în valoare a picturii murale din monumentul istoric. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 3,3 milioane de euro, iar şefii judeţului vor să depună proiectul pentru accesarea de fonduri europene. „Lucrările ar trebui executate în doi ani“, se arată în proiectul de hotărâre.

Totodată, consilerii vor analiza mâine un proiect de hotărâre care vizează alocarea a 300.000 de lei pentru ca Serviciul Român de Informaţii să se mute de pe terenul deţinut în apropierea Aeroportului. Banii sunt alocaţi din fondul de rezervă bugetară.

Audit la Drumuri şi Poduri

Consilierii vor decide mâine dacă la societatea din subordinea CJ, Lucrări Drumuri şi Poduri, va fi efectuat un control de către Biroul de Audit Public Intern din cadrul instituţiei. Controlul va viza şi activitatea Direcţiei Judeţene de Administrare Drumuri şi Poduri Iaşi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 25 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 8 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°