Colegiul Medicilor din România a demarat în instanţă procedura prin care cere anularea contractului-cadru elaborat de Casa de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii pentru 2010.
Introducerea programărilor la medicii de familie este una dintre măsurile cuprinse în contractul-cadru. Conform legii, un doctor de familie poate acorda cel mult 20 de consultaţii într-o zi, lucru care i-a nemulţumit pe medici. Reprezentanţii Colegiul Medicilor mai spun că, potrivit noilor norme, farmaciile vor ajunge la faliment.
Casa de Asigurări plăteşte farmaciilor medicamentele compensate luate de bolnavi, abia după 210 zile de la eliberare. De aceea, Colegiul a demarat acţiunea de anulare în contencios administratriv a contractului.
Dacă va câştiga, se va reveni la contractul-cadru de anul trecut. Colegiul Medicilor din România a demarat în instanţă procedura prin care cere anularea contractului-cadru elaborat de Casa de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii pentru 2010.
Introducerea programărilor la medicii de familie este una dintre măsurile cuprinse în contractul-cadru. Conform legii, un doctor de familie poate acorda cel mult 20 de consultaţii într-o zi, lucru care i-a nemulţumit pe medici. Reprezentanţii Colegiul Medicilor mai spun că, potrivit noilor norme, farmaciile vor ajunge la faliment.
Casa de Asigurări plăteşte farmaciilor medicamentele compensate luate de bolnavi, abia după 210 zile de la eliberare. De aceea, Colegiul a demarat acţiunea de anulare în contencios administratriv a contractului.
Dacă va câştiga, se va reveni la contractul-cadru de anul trecut.