Azi am auzit, cred, cea mai mare neghiobie politică a ultimei perioade. Speriată de amploarea dezvăluirilor privind prăduiala iresponsabilă a banilor publici pe nişte obiective investiţionale cu o utilitate cel puţin discutabilă, Elena Udrea susţine că va cere la partid desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi, la pachet, determinarea pedeliştilor să aleagă între afaceri şi politică.

În prmul rând, ideea desfiinţării CNI e cel puţin tâmpită. Pentru simplul motiv că România are nevoie, ca măsură de criză, de intensificarea ritmului realizării investiţiilor publice. Numai că ele trebuie prioritizate (spre exemplu, mai subţire cu piscinele şi cu pationarele, dar mai gros cu utilităţile şi cu drumurile) şi transparentizate (adică, dincolo de clasica lor publicare în sistemul electronic de achiziţii publice, întocmirea caietelor de sarcini astfel încât să nu se mai califice doar clienţii de partid şi de stat). Spre deosebire de majoritatea părerologilor, eu o cunosc pe Ana Maria Topoliceanu, fosta ei asociată, parte a staff-ului de campanie al lui Traian Băsescu şi actuala şefă a CNI. Nu e deloc proastă şi ştie lege; poate şi fiindcă a facut facultatea la stat. Iar Elena Udrea a numit-o acolo, după părerea mea, tocmai ca să se asigure că, după experienţa contractelor tâmpite de la Ministerul Turismului, nu va mai avea probleme de legalitate pe contractele incomparabil mai mari pe care le derulează acum. Însă n-a luat în calcul două lucruri: conflictele de interese (nevasta lui Poteraş, mama lui Necula şi nu mai ştiu ce prefect fost sau actual sunt dovezile vii că unii portocalii sunt atât de tâmpiţi încât nu sunt în stare să mascheze-n off-shore firmele proprii) şi lupta internă pe care o duce cu Vasile Blaga (care nici n-o suferă şi al cărui om a fost eliberat din funcţie de la CNI de ea).

Unii clienţi au fost serviţi de Blaga în anu