Pogramul alternativ de soluţii al PSD, prezentat de Năstase, împreună cu deputaţii Constantin Niţă, Iulian Iancu şi senatorul Viorel Ştefan, a fost denumit "Solidaritate pentru Dezvoltare", potrivit Mediafax.
Acesta propune o impozitare diferenţiată a veniturilor, în trei trepte, de 15%, 25%, respectiv 35%.
Întrebat la ce niveluri de salarizare s-ar aplica aceste trei cote, Năstase a răspuns că specialiştii PSD încă fac simulări şi aşteaptă date de la Ministerul Finanţelor.
"Aşteptăm aceste date, pentru a ne poziţiona corect, pentru a nu genera comentarii inutile", a adăugat el, menţionând ca reper doar salariul mediu pe economie.
În varianta scrisă a programului PSD se menţionează intenţia păstrării nivelului actual de impozitare, respectiv cota de 15% în varianta social-democraţilor, pentru cei cu venituri de până la 4.000 lei.
Social-democraţii propun ca această impozitare diferenţiată să fie însoţită de deduceri fiscale pentru investiţii, educaţie, asigurări şi confort termic.
O altă măsură propusă de PSD este reducerea cu 3% a CAS, atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi scăderea impozitului pe profit şi pe dividende la 15%.
Neimpozitarea profitului reinvestit, majorarea gradului de absorbţie a fondurilor europene, introducerea licitaţiilor electronice la toate achiziţiile publice, diminuarea arieratelor, modificarea coşului de alimentare cu gaze naturale din producţia internă pentru persoanele fizice, introducerea a trei puncte vamale pentru produsele petroliere şi a patru puncte vamale pentru produsele din alcool şi tutun, dublarea redevenţelor pentru exploatarea resurselor naturale şi eliminarea impozitului minim sunt alte măsuri alternative propuse de PSD.
Pogramul alternativ de soluţii al PSD, prezentat de Năstase, împreună cu deputaţii Constantin Niţă, Iulian Iancu şi senatorul Viorel Ştefa