Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de focşăneni trăiesc din pescuit

Publicat in Adevarul, marți 25 mai 2010 ·

În fiecare zi, pe balta unui localnic din cartierul Mândreşti, se adună sute de împătimiţi ai pescuitului.De dimineaţă, pescarii din Focşani s-au aşezat cuminţi pe malurile lacului din Mândreşti în aşteptarea "trofeului cel mare".

Unii dintre ei erau nervoşi că în primele ore de pescuit nu prinseră nimic, alţii radiau de fericire şi se mândreau cu juvelnicele pline de crapi şi fitofagi.

Lui Florin Andronic i-a mers de minune până acum. Colegii de "suferinţă" îi spun "profesorul", asta pentru că este un specialist desăvârşit în ale pescuitului.

"Nu vreau să mă laud, dar nu plec de pe baltă până nu prind vreo 5-6 kilograme de crap sau fitofag. Mi-a mers bine în aceste zile şi investiţia de 30 de lei pe zi este infimă cu cât câştig eu pentru că mai şi vând pe la vecini din ce prind. Ziua de pescuit începe la ora 6.00 şi se termină undeva aproape de ora 21.00", spune pescarul.

Vine pe balta din cartierul Mândreşti de cel puţin patru ori pe săptămână şi strânge peste peste 20 de kilograme de peşte într-o săptămână.

"Mi se spune "profesorul" pentru că i-am învăţat pe mulţi tainele pesuitului. Deocamdată nu am niciun elev care să mi întrecut, dar sunt mulţi care pomit", spune "celebrul" pescar focşănean.

"Scap de gura femeii"

Sunt şi pescari ghinionişti. Aceştia au însă, după propriile mărturisiri, şi motivele lor de satisfacţie chiar dacă nu prind nimic.

"Am trei lansete, dar aproape că am adormit lângă ele că nu trage de loc. I-am dat şi la mămăligă, şi la boabă fiartă de porumb, dar se pare că am avut ghinion până acum. E bine că scap de gura femeii. Aici sunt mult mai linişit chiar dacă mai mult cheltuiesc decât să am profit, dar distracţia este cea care contează", recunoaşte Mircea Avram.

"Balta este plină de peşte"

"Când balta este plină de peşte, apar şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°