La nici o săptâmană după încheierea sezonulu competiţional, în curtea clubului Unirea Alba Iulia se petrec lucruri incredibile. Astăzi a avut loc şedinţa consiliului de administraţie, care s-a soldat cu demisia a patru membri din consiliul de administraţie.
Au demisionat preşedintele Marian Sarmeş, vicepreşedinţii Vasile Trifan şi Oliviu Feneşan dar şi preşedintele executiv Nicolae Lupu. Surse apropiate clubului susţin că formaţia de pe ”Cetate” va fi preluata de una dintre companiile Elit sau Transavia, în prezent sponsori ai echipei.
„Ieşire ruşinoasă din scenă”
”E o ieşire ruşinoasă din scenă pentru mine, îmi asum responsabilitatea rezultatelor nefericite din Liga I, părăsesc Unirea pe uşa din dos, este o decizie irevocabilă. Sunt trist nu pot să spun că nu mă va interesa ce se întâmplă cu echipa. Potenţial fotbalistic există, avem tineri foarte talentaţi în lot dar pentru a trăi trebuie să şi vindem din ei”, a declarat Marian Sarmeş.
După plecarea lui Sarmeş de club se va ocupa, până la clarificarea situaţiei, demisionarul Nicolae Lupu. ”Eu asigur interimatul la echipa până se limpezesc apele. Din punctul meu de vedere situaţia e critică, am rămas fără conducere şi viitorul este total incert. Negociem cedarea unor jucatori dar asta nu înseamnă că de la vara Unirea se va scălda în bani. Vindem pentru a supravieţui”, a spus preşedintele interimar Nicolae Lupu.
Antrenorul bosniac Blaz Sliskovic pleacă acasă
Demisiile în lanţ sunt completate de plecarea bosniacului Blaz Sliskovic deoarece contractul tehnicianului nu a fost prelungit. Astfel rămasă fără conducere administrativă dar şi fără conducere pe banca tehnică Unirea Alba Iulia nu va avea o viaţă uşoara în sezonul competiţional 2010-2011. Sliskovic a fost supărat pentru că nu a putut continua la Unirea Alba Iulia, acesta recunoaşte că lucrurile nu au ieşit aşa cum şi-ar f