„Livada de vişini“, în viziunea lui Felix Alexa, creşte media valorică a spectacolelor din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti. În epoca prânzului la conservă, a fast-foodului, a fast-teatrului (50 de minute bucata de specta-col), regizorul îşi ţine răsuflarea două ore şi jumătate, pentru a-l lăsa pe Cehov să vorbească.
Mai mult, Felix Alexa îi ia toată livada şi o pune „la borcan". În supermarket s-ar vinde cu următorul anunţ: „Vişine din livada lui Cehov, naturale, fără E-uri, de luat în buncăr, în cazul unui atac nuclearo-teatral". Ar putea veni tinerii şi ar putea crea un spectacol din 10 texte de Twitter a câte 160 de caractere fiecare (nu că ar fi ceva rău în asta) sau ar putea s-o pună ca status la Facebook. Felix Alexa are o iniţiativă de protejare a unei opere, de conservare a formei sale iniţiale.
A meritat să aştepte. Regizorul s-a lăsat condus pentru prima oară de un text de Cehov şi nu a intrat deloc pe contrasens. „Livada" sa fructifică toată metafizica textului şi, chiar dacă este tăiată la sfârşit, rămâne cu rădăcinile înfipte în pământ şi pentru mai departe.
Cumpătat, dar în acelaşi timp, curajos. Cumpătat prin modul în care şi-a interzis o modernizare care poate rima periculos de mult cu substantivul „clişeu". Curajos prin modul în care a construit, totuşi, un spectacol modern şi mai mult decât atât: un spectacol atemporal. (Ce făcea Felix Alexa cu „Noaptea furtunoasă" era admirabil şi vizionar, dar nu mai mergea acum). „Livada" lui se apropie, în anumite momente, de naturaleţea dialogurilor şi de minimalismul scenografic din „Un duel", montat de Alexandru Dabija, tot la Naţionalul bucureştean.
Actori foarte bine distribuiţi
Felix Alexa a păstrat aproape integral textul, tăind doar două scene, dar spectacolul său are fluiditate şi ritm, căpătând forţă şi tensiune din acumularea tuturor simplităţilor şi a gesturi