Regizorul şi scenaristul român Iulian Mihu a rămas celebru printr-o serie de filme de autor, cel mai cunoscut dintre acestea fiind „Felix şi Otilia” (1972), ecranizarea romanului omonin scris de George Călinescu.

Realizatorul s-a născut la 3 noiembrie 1926, în Bucureşti. Primele două filme semnate de Iulian Mihu au fost scurtmetraje: „La mere" (1953) - regizat împreună cu colegul său Manole Marcus, şi „Jocurile copilăriei" (1955). Primul lungmetraj, „Viaţa nu iartă" (1957), era ecranizarea unui roman scris de Alexandru Sahia.

Autorul mărturisea mai târziu că pelicula a fost cenzurată, la început aceasta având titlul „Moartea tânărului cu termen redus". A urmat lungmetrajul „Poveste sentimentală" (1961), ecranizarea romanului scris de Horia Lovinescu, în care rolurile principale erau interpretate de Chris Avram, Emil Botta, Ilarion Ciobanu, Irina Petrescu şi Victor Rebengiuc. Titlul care l-a impus definitiv pe Iulian Mihu a fost însă „Felix şi Otilia".

Realizat în 1972, filmul îi avea în distribuţie pe Radu Boruzescu în rolul lui Felix, pe Julieta Szönyi în rolul Otiliei, pe Sergiu Nicolaescu în rolul lui Pascalopol şi pe Gheorghe Dinică realizând o interpretare memorabilă, în rolul lui Stănică Raţiu.

Laurenţiu Damian, regizorul care a semnat, în 2009, un documentar despre Mihu, intitulat „Despre Iulian Mihu, aşa cum a fost; despre noi, aşa cum suntem", afirma despre realizatorul român, pe care îl considera un autor genial, un „frumos nebun", că „s-a născut la timp, dar a trăit într-un timp potrivnic". Mihu susţinea, la un moment dat, că dintr-un număr total de 15 lungmetraje realizate pe parcursul întregii sale cariere, numai două au apărut pe marile ecrane necenzurate.

Acestea au fost „Lumina palidă a durerii" (1980), câştigător al unei Menţiuni Speciale în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Moscova în 1981, şi „Dublu extax"