Sumele cheltuite pe cazarea deputaţilor sunt iar subiect de discuţie în şedinţa de azi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, mai-marii aleşilor chinuindu-se de vreo săptămână să gasească o formulă de a mai tăia un pic din bugetul aferent acestui capitol. 171 de deputaţi sunt cazaţi în Bucureşti pe banii Camerei Deputaţilor.
Dintre aceştia, 74 şi-au căutat singuri soluţii de cazare, iar restul locuiesc în patru hoteluri din Capitală: fostul Hotel Bucureşti actual Centre Ville, Hotel Monte-Nelly, Hotel Royal şi Marriott, la un preţ de 268 de lei pe noapte. Camerele sunt închiriate pe tot parcursul anului, chiar dacă deputaţii au două luni de vacanţă vara şi aproape o lună şi jumătate iarna.
Deşi membrii Biroului Permanent au făcut concurs de idei pentru reducerea cheltuielilor, surse din conducerea Camerei spun că este destul de dificilă renegocierea contractelor de cazare. Deputaţii nu vor să părăsească camerele de hotel pe perioada vacanţelor, iar unii dintre ei şi le-au transformat într-o a doua casă. Aceeaşi situaţie, păstrarea camerelor şi pe timpul perioadei de vacanţă, se înregistrează şi la colegii lor din Senat.
De altfel şi senatorii şi deputaţii sunt cazaţi în principal în acelaşi hotel, Centre Ville. Jurnalul Naţional a relatat în numărul de ieri că Senatul a încheiat un contract cu Hotelul Centre Ville pentru cazarea a 56 de senatori din martie până la sfârşitul anului pentru 1,1 milioane euro. Ceilalţi 21 de senatori care nu sunt din Bucureşti, pentru care se plătesc alţi aproximativ 400.000 euro, sunt distribuiţi la hotelurile Marriott şi Monte-Nelly.
Surse parlamentare au relatat pentru Jurnalul Naţional că, în aceste hoteluri, aleşii sunt cazaţi nu numai în apartamente cu o singură cameră, dar şi în apartamente cu două sau chiar 3 camere, în funcţie şi de opţiunea personală, dar şi de disponi