Trei filme româneşti de lung metraj au fost selecţionate anul acesta la Cannes. Aurora, de Cristi Puiu, şi Marţi, după Crăciun, de Radu Muntean în secţiunea Un Certain Regard; Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, de Andrei Ujică în selecţie oficială, în afara competiţiei. Iar Căutare, un documentar de scurt metraj produs de Aristoteles Workshop, a fost selecţionat în secţiunea paralelă Quinzaine des Réalisateurs, unde a obţinut Premiul pentru scurt metraj.
Cristi Puiu aduce pe ecran încă o poveste din lumea (prea) obişnuită, aproape măruntă, cu micile ei probleme care se pot transforma în drame mari, aşa cum se întâmpla şi în Moartea Domnului Lăzărescu. Latura ionesciană a vieţii marchează şi aici povestea viaţa e tragică în esenţa ei şi minusculă în manifestările zilnice. Actele de eroism nu-şi au locul în viaţa personajelor lui Cristi Puiu, aşa că ce altceva îi rămâne de făcut lui Viorel, personajul interpretat de Cristi Puiu însuşi, decât să se predea după ce comite crimele? Deriziunea e iarăşi la ea acasă una dintre crime e comisă întâmplător, neintenţionat, doar pentru că persoana respectivă se afla în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Apoi, secvenţa finală, în loc să fie una puternică, cutremurătoare, e dominată de ridicolul preocupărilor poliţiştilor mai mult pentru cafea decât pentru mărturisirile criminalului.
Spre deosebire de capodopera cinematografiei româneşti care e Moartea Domnului Lăzărescu, filmul de faţă are, din păcate, părţi slabe. Ele vin din lungimea excesivă (3 ore). Tensiunea nu rezistă pe toată durata filmului sunt secvenţe întregi, foarte lungi, în care nu se întâmplă nimic, lipsite de tensiune, trenante. Sunt numeroase şi dăunează serios filmului. Aurora e un film scăpat din mână din acest punct de vedere şi e mare păcat, căci are toate ingredientele pentru a fi un film de excepţie. Inclusiv rolul personajului
