Jucătorii care au achiziţionat, în ultima lună, bijuterii şi alte obiecte din aur, au înregistrat un avans semnificativ, de 10,87%, preţul aurului depăşind pragul de 125 de lei/gram, potrivit datelor afişate de BNR.
În acelaşi timp, moneda naţională a pierdut 1,44% în ultima lună, leul coborând până la 4,18 lei/acţiune, făcân-du-le astfel pe persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în ultima perioa-dă mai puţin mulţumite. Ca o com-paraţie, investitorii care au mizat pe creşterea monedei europene, fă-când un depozit în euro la Banca Comercială Carpatica, ATE Bank, MKB Romexterra Bank sau Marfin au raportat o creştere de 0,27%, băncile menţionate oferind cele mai mari dobânzi la depozitele în moneda euro.
În schimb, tradiţionaliştii care s-au gândit să-şi deschidă depozite în lei au înregistrat randamente mai mici. Astfel, persoanele care ar fi ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament ar fi obţinut, vineri, o pierdere de 0,76% din suma depusă, dacă ar fi fost suficient de inspiraţi să aleagă depozitele în lei de la Garanti Bank.
Randamente pozitive au fost obţinute şi de către persoa-nele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de inves-tiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "Omnitrust" au beneficiat de cel mai mare câştig, raportând, în intervalul 21 aprilie - 21 mai, o creştere de 12,67% a sumei investite iniţial (raportat la moneda euro).
Toate acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti au raportat corecţii în ultima lună, cel mai puţin depreciindu-se titlurile companiei "Azomureş" Târgu Mureş, tranzacţionate la sub simbolul AZO. Astfel, cotaţia acţiunilor AZO a pierdut, în perioada analizată, 1,65% (raportat la moneda europeană), până la 0,40 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de ieri.
În acelaşi timp, indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate l