În mai 1990, comisiile mixte formate din reprezentanţi ai statului, ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai Bisericii Catolice de rit oriental (actuala Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică) lucrau după regula jocului "un pas înainte şi doi înapoi". Retrocedarea lăcaşurilor de cult ce aparţinuseră "uniţilor" până în 1948 învrăjbea cele două confesiuni creştine din România. DISENSIUNILE AU PORNIT DE LA ÎNAPOIEREA LĂCAŞURILOR DE CULT "UNITE" TRECUTE ÎN POSESIUNEA BOR

Timp de peste patru decenii, sub regimul comunist, Biserica Română Unită fusese interzisă. Bunurile i-au fost confiscate şi preluate de stat şi de BOR. În decembrie 1989, prin Decretul nr. 9 s-a recunoscut şi autorizat funcţionarea legală a cultului greco-catolic. "Uniţii" din nord-vestul ţării s-au întors treptat la vechea credinţă. În fruntea cultului a fost numit ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Alexandru Todea de Alba Iulia.

Vaticanul a ales, de asemenea, câţiva episcopi: PS Episcop George Guţiu al Clujului, PS Episcop Vasile Hossu al Oradiei, PS Episcop Lucian Mureşan al Maramureşului. Alţi prelaţi respectaţi de comunitate erau preotul Tertulian Langa (vicar general de Cluj-Gherla), preotul Simion Mesaros (canonic de Maramureş) şi preotul Virgil Bercea (canonic de Blaj).

În timp ce clericii greco-catolici reînfiinţau biserica lor, părintele Stăniloae îndemna la unitate. "Se afirmă din partea unor fraţi de-ai noştri, foşti greco-catolici, voinţa de a se desparte iarăşi, pe planul vieţii bisericeşti, de marea majoritate a poporului nostru, scria Dumitru Stăniloae în revistaVestitorul ortodoxiei româneşti la începutul anului 1990. (...) De mare importanţă este să menţinem unitatea în credinţă, în care ne aflăm acum. În unitatea Bisericii şi-a trăit neamul nostru trecutul său plin de atâtea încercări externe de a-l dezbina în unitatea sa."

Sfatul nu i-a fost