Dacă ar fi să dau crezare autobiografului Băsescu, excesiv uneori în literatura orală a mărturisirii, domnia sa a fost toată viaţa negustor. În mod straniu, ermeticul nostru preşedinte, pitit politic după abile disimulări (abia dacă mai scapă câte un "secret" bine fezandat prin ministresa Udrea), e apucat brusc de mania povestitului despre el.
Ce vindea, ce isprăvi făcea prin porturi, pe cine fraierea. Unii spun că scăpările ar fi sincrone cu o anume euforie la îndemâna oricui îşi poate achita singur consumaţia. Altfel n-ar spune lucruri în general inavuabile. Mă rog. Când naviga pe apele când lucioase, când încreţite, domnul Băsescu, pe atunci marinar, zice că făcea negoţ (se chema bişniţă) cu ginşi, cafea, videocasetofoane pe care le strecura prin port în ţara de baştină. Îndeletnicire la care se pretau mulţi din puţinii care aveau prilejul.
De aici domnul Băsescu, iarăşi dacă ar fi să-l credem, a trecut cu destui dolari la teşcherea pragul lui '89 spre înfloritorul capitalism. Bravo! A fost un negustor prost? Nici vorbă. Românii i-au admirat întotdeauna pe descurcăreţi, chiar când şmecheria este sinonimă cu faultarea legii (ce înfloritoare contrabandă se face azi cu ţigări, cafea, alcool, câte averi nedeclarate curg prin vămi!).
O altă negustorie a domnului Băsescu, despre care tace însă mâlc, dar despre care cuvântează letopiseţul unui dosar penal de câteva mii de pagini, este cea cu vapoare. Revoluţia l-a prins într-un post înalt în Ministerul Transporturilor şi l-a confirmat apoi făcându-l de cinci ori ministru. Uns scurt secretar de stat în acelaşi minister, de "edecul Iliescu" şi de "eşti cel mai bun, Petre", adversarul de azi al îmbunătăţirii pensiilor printr-o muncă prestată de cei încă necocoşaţi a devenit director de cumpărări al unei companii norvegiene.
Tot negoţ, care va să zică! Spiritul lui negustoresc
