Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat azi că va solicita în cadrul Biroului Permanent Naţional al PD-L desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii aflată în subordinea ministerului. Udrea a anunţat că va cere ca partidul să le impună membrilor săi să aleagă între funcţiile publice şi afacerile proprii.
"Am decis ca astăzi, în Biroul Permanent Naţional, să solicit biroului să ceară tuturor membrilor de partid să opteze între afaceri şi funcţiile publice pe care le ocupă", a declarat ministrul.
Udrea a adăugat că va solicita "desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii pentru a eliminia suspiciuni faţă de cheltuirea banului public." Ministrul a precizat că CNI urma să fie restructurată, iar 50 dintre cei 150 de angajaţi ai instituţiei vor fi disponibilizaţi.
F. A. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat azi că va solicita în cadrul Biroului Permanent Naţional al PD-L desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii aflată în subordinea ministerului. Udrea a anunţat că va cere ca partidul să le impună membrilor săi să aleagă între funcţiile publice şi afacerile proprii.

F. A.