Pana la momentul anuntului fatidic al lui Traian Basescu in legatura cu taierea salariilor, pensiilor, subventiilor si tuturor formelor de ajutor social, cele mai dure masuri anticriza din intreaga Europa, Guvernul, prin gura lui Emil Boc, a dat asigurari pana in ultima clipa ca totul va fi platit la timp, ca statul are bani si ca situatia economica este sub control.
In ciuda tuturor avertismentelor venite din presa sau din partea unor institutii internationale, in ciuda tuturor scenariilor mai mult sau mai putin negre, negate in permanenta de catre Emil Boc si ministrii sai, Executivul a refuzat sa accepte o realitate care tocmai prin aceasta amanare a recunoasterii ei a devenit sinistra - spectrul falimentului brusc si fara scapare.
Sperand probabil pana in ultimul moment sa se salveze de la asumarea celor mai rusinoase masuri anticriza, taierea salariilor si pensiilor in procente semnificative, Guvernul lui Boc si-a pus sperantele doar in noroc. Altfel nu se explica lipsa totala a initiativelor unor masuri de stimulare a economiei.
Recunoasterea dezastrului economic a venit fara urmari grave in societate, cu bugetarii inca multumiti ca isi vor mai incasa si salariile asa taiate cum au fost anuntate, protestand mai mult de forma si sub impulsul unei idei si initiative ale liderilor de sindicat. Inca foamea si disperarea nu au pus stapanire pe romani, ceea ce este explicabil si prin prisma faptului ca inca nu au fost afectati direct de taierile promise de presedinte. Pe de alta parte, Executivul lasa impresia generala ca se mocaieste in cel mai dulce stil balcanic, atunci cand e vorba sa puna in practica cele mai dure si aspre masuri economice din ultimii 20 de ani.
Din tot circul negarilor obsesive ale realitatii economice, din ipocriziile si minciunile aruncate incontinuu poporului timp de un an si jumatate, actualii
