Scandalul între tată și fiu s-a iscat în urmă cu două zile, când, Ștefan Balint (62 ani), din comuna Parincea, și-a trimis fiul să aducă mâncare pentru animale. Pentru că l-a refuzat a așteptat să adoarmă și în somn l-a lovit cu un ciocan în cap.
În urma loviturii, Mihai (29 ani) a intrat direct în comă și nu și-a mai revenit. Vecinii au auzit țipete și au sărit în ajutor, dar era prea târziu. "Plângea femeia și am mers să văd ce s-a întâmplat. Băiatul era plin de sânge la cap și nu mai mișca. Am sunat la salvare și am anunțat și poliția", ne-a spus Ion Herciu, vecin.
O ambulanță a transportat victima la spital unde medicii l-au dus direct în sala de operație. "Pacientul era în stare de comă și l-am predat colegilor de la spitalul județean", ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical Serviciul de Ambulanță Bacău. Medicii sunt însă rezervați cu privire la șansele lui de supraviețuire.
La fața locului au ajuns polițiștii și un procuror criminalist care l-au reținut pe autor. "Suspectul a fost reţinut pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă", a declarat Felix Bănilă, procuror de caz.
Bătrânul nu este la prima faptă de acest gen. El a mai fost condamnat în trecut tot pentru omor. Atunci şi-a ucis vecinul pentru o bucată de pământ.