Cea mai recentă pe listă este Italia. Guvernul de la Roma a decis să limiteze angajările şi salariile în sectorul de stat. De asemenea vor fi reduse finanţările pentru autorităţile locale. Proiectul vizează economii de 13 miliarde de euro în 2011 pentru reducerea deficitului bugetar. O analiză de matei Vişniec (audio).
Cea mai recentă pe listă este Italia. Guvernul de la Roma a decis să limiteze angajările şi salariile în sectorul de stat. De asemenea vor fi reduse finanţările pentru autorităţile locale. Proiectul vizează economii de 13 miliarde de euro în 2011 pentru reducerea deficitului bugetar.
Planurile de austeritate sunt în acest moment vândute ca o pilulă obligatorie pentru ieşirea din criză. După Grecia, Spania şi Portugalia, iată acum că este rândul Marii Britanii şi al Italiei de a anunţa că trebuie să strângă cureaua. "Fiţi gata de mari sacrificii" i-a avertizat pe italieni un responsabil al guvernului.
S-ar părea că planul de austeritate italian prevede, pentru următorii trei ani, atât îngheţarea salariilor cât şi sistarea de noi angajări în administraţia publică. Funcţionarii vor trebui, pe de altă parte, să lucreze ceva mai mult iar fondurile alocate colectivităţilor locale vor fi mai mici.
Detalii de genul acesta îi aşteaptă şi pe britanici. Marţi, regina a rostit tradiţionalul discurs al Tronului marcând inaugurarea noului Parlament. "Libertate, echitate, reponsabilitate" sunt cuvintele de ordine ale noului guvern rezultat din alegerile de la începutul acestei luni.
Dintre cele trei cuvinte, cel care sună cel mai rău-prevestitor în urechea britanicilor este "responsabilitate". În numele acestei responsabilităţi cabinetul format din conservatori şi liberali urmează să reducă drastic birocraţia.
Există voci care spun însă că planurile de austeritate nu sunt o reţetă miraculoasă. O spune, de exemplu, economistul americ