O sa incerc sa scriu textul de azi cat mai simplu, asa incat, oricine se afla intr-o situatie asemanatoare sa se intrebe exact ce m-am intrebat si eu: de ce noi, oamenii, spunem cateodata “eu? niciodata!”, atat de usor, fara sa gandim macar un strop?
Niciodata este un cuvant atat de dur si de taios, iar unele persoane il folosesc (me included) 100% aiurea, pentru a sublinia ceva ce, pana la urma, se dovedeste a nu avea nici un strop de logica.
M-am aflat in fata lui niciodata sambata noaptea, si ca alta data… si alta data, in timp ce “never say never” vorbea si gesticula in exces (dar atat de amuzant) mi-am spus in gand “nu, de data asta, chiar nu mai spun niciodata, atat de usor!”.
Sa dam filmul zilei de sambata inapoi.
Primele felicitari, la miezul noptii, au venit de peste ocean, odata cu asigurarea ca planul B sta in picioare, doar sa existe “initiativa”. Apoi, urmatoarele, de la doua prietene care au asteptat ora 12 sa ma sune si sa-mi ureze “la multi ani”. Si intre cele doua doamne, un mesaj venit exact de unde nu ma asteptam. De la “niciodata sa nu spui niciodata”. Mi-am zis ca e frumos si ca, uneori, sentimentul ca oamenii te felicita din inima, fara un scop ascuns sau fara gandul ca “au o obligatie”, implineste la fel de mult ca o fapta buna, facuta fara a astepta ceva in schimb.
Dimineata, m-au trezit alte mesaje, iar apoi, m-am gandit cum sa fac cu ziua mea de nastere.
S-a nimerit ca anul acesta fetele sa fie imprastiate (doua nici nu au fost in tara in week-end ul trecut) iar eu, stiind acest lucru, am stabilit ca o sa petrec cu un singur invitat.
Numai ca, “pe drumul spre aniversare” s-a intamplat ceva.
Mi-am dat seama ca nu sunt acolo unde vreau. Ca langa mine sta un om care are tot felul de idei si de planuri, minunate .. altfel, insa croite pentru o persoana care nu le merita. Mi-am adus aminte ca am mai i
