Un brăilean în vârstă de 39 de ani a crezut că poate câştiga uşor nişte bani într-o noapte, însă a căzut în propria plasă.
Mai precis, pe 20 ianuarie 2010, în jurul orelor 21.30, Radu Marian, băut fiind, se deplasa pe str. Ion Ghica, când, ajungând în dreptul SC "Brailact" SA, a observat că nu este nimeni la postul de pază din incinta societăţii respective. A sărit gardul, a pătruns în post şi a furat de acolo un telefon mobil şi o staţie emisie - recepţie. Când a revenit la post, agentul care era de serviciu a constatat că îi lipsesc telefonul şi staţia, aşa că a împrumutat un telefon de la un angajat "Brailact" şi şi-a apelat propriul număr. Radu Marian a răspuns la telefon şi i-a spus agentului că îi dă bunurile înapoi, dar numai contra sumei de 300 de lei. Agentul şi-a anunţat atunci şeful, care, la rândul său, l-a sunat pe hoţ, stabilind o întâlnire cu acesta în vederea răscumpărării bunurilor. Când hoţul a ajuns la întâlnire, şeful l-a imobilizat, l-a dus la postul de pază şi a anunţat poliţia. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au găsit asupra lui Radu Marian telefonul agentului şi staţia emisie - recepţie. De altfel, oamenii legii au mai aflat că bărbatul a mai fost condamnat în trecut pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat, una de tâlhărie, una de port fără drept de armă albă şi încă două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Radu Marian a fost cercetat în stare de libertate şi trimis în judecată. Un brăilean în vârstă de 39 de ani a crezut că poate câştiga uşor nişte bani într-o noapte, însă a căzut în propria plasă.
Mai precis, pe 20 ianuarie 2010, în jurul orelor 21.30, Radu Marian, băut fiind, se deplasa pe str. Ion Ghica, când, ajungând în dreptul SC "Brailact" SA, a observat că nu este nimeni la postul de pază din incinta societăţii respective. A sărit gardul, a pătruns în post şi a furat de acolo un telef