Clasamentul făcut de revista „Capital” ţine cont de o serie de criterii, precum flexibilitatea creditului sau suma maximă. În cazul depozitelor au contat comisioanele percepute şi dobânzile. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Piaţa bancară a suferit o întorsură radicală faţă de anul trecut. Acum un an, bancherii le închideau uşa clienţilor consideraţi prea riscanţi şi duceau o gravă lipsă de lichiditate pe care voiau să o acopere cu dobânzi-record la depozite.
În prezent, bonificaţiile la economii sunt considerabil mai mici, iar la capitolul credite - băncile sunt mai mult decât doritoare să acorde împrumuturi, potrivit revistei de business „Capital”.
Roata s-a întors a doua oară, de data aceasta clienţii sunt cei care nu prea mai privesc cu ochi buni băncile, având în vedere modificările pe care le-au avut în rate şi implicit în dobânzi. Chiar dacă acum creditele devin din ce în ce mai ieftine, reticenţa clientului rămâne de neclintit. Revista „Capital” a făcut un calcul pentru a afla care sunt cele mai avantajoase împrumuturi atât în lei, cât şi în euro, pe care o familie le poate lua, fie că sunt de nevoi personale, fie imobiliare.
Primul loc este ocupat de o bancă mică
Pentru fiecare serviciu s-a dat câte o notă în funcţie de anumite criterii, astfel că primul loc a fost ocupat de una dintre cele mai mici bănci din piaţă, ATE Bank.
De menţionat faptul că, în clasament, din primele cinci locuri, patru sunt ocupate de bănci greceşti. În afară de BRD, care ocupă locul doi, celelalte trei sunt Emporiki Bank, Garanti Bank şi Piraeus Bank.
Criterii de notare, calculate prin procente
Ofertele sunt calculate fiind pentru o familie de două persoane cu un copil şi un venit lunar de 4.800 lei.
Topul realizat de „Capital” a luat în considerare, în proporţii diferite, atât dobânzile