Aproape trist valul de critici la adresa corupţiei PDL venite chiar din sînul partidului. De-abia acum v-aţi dat seama? Sau acum s-a dat liber la critică (aşa cum prin anii 60 “s-a dat drumul la peisaj”, adica partidul a permis si pictarea a altceva in afara de muncitori si tractoare)? Suspectă această etică venită pe surse şi bicefală Macovei-Udrea, cum spune Costi Rogozanu, şi venită cam la fix din punctul de vedere al lupte de putere din partid, cum spune Iulian Leca (mai ales punctele 10 şi 11).

Chiar şi aşa tîrzii şi ipocrite, vor avea aceste critici efecte serioase? Părerea mea e că nu, şi iată de ce. Corupţia a devenit normalitate, este adînc înfiptă în modul de funcţionare a statului. Multe din licitaţiile de care vorbea Macovei, la care se plăteşte de 10 sau de 100 de ori preţul corect, sînt cvasilegale. Sumele halucinante plătite birocraţiei medii sau superioare sînt şi ele legale, sifonările de la companiile naţionale la fel. Ce nu e legal se acoperă din bonusul de NUP-uri şi achitări pe care sistemul de justiţie românesc îl acordă dintotdeauna politicii la vîrf.

Ăsta e sistemul. Iar ca să schimbi sistemul trebuie să reformezi mecanismele instituţionale, nu să te lupţi cu Parlamentul, mogulii şi televiziunile de ştiri. Lupta se dă la nivelul legislaţiei şi reglementărilor. Or, de ani de zile deja, obsesia devastatoare a lui Băsescu, indusă şi PDL-ului, este cu totul alta, respectiv dobîndirea puterii absolute, cu majoritate în Parlament. Sigur, acum pare absolut ridicol, dar eu nu cred că evenimente precum criza modifică fundamental obsesiile sau nivelul de înţelegere al cuiva.

Hei-rupul lui Băsescu va avea probabil unele efecte, dar eu cred că vor fi periferice. Cred că şi dacă baronii PDL ar dori toţi asta în mod sincer, nu ar reuşi limitarea serioasă a corupţiei şi ineficienţei. Nu te poţi lupta cu sistemul decît cu armele acestuia: