Asta ar fi strigat micuţii de la Braşov, dacă ar fi putut vorbi. Zeci de mămici şi tătici, împreună cu copiii lor au protestat, astăzi, pe partea laterală a Prefecturii deoarece nu au primit autorizaţia de protest. „Luaţi de la şpăgari, nu de la sugari!" a fost principalul slogan protestatarilor.
Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov a spus că mămicele, care au protestat şi săptămâna trecută nu au aşteptat un răspuns final, de la Bucureşti, referitor la situaţia indemnizaţiei de creşterea copilului.
Oamenii care s-au adunat pentru a treia oară să-şi arate nemulţumirea faţă de decizia Guvernului de a reduce indemnizaţia de creşeterea copilului spun însă că motivul este aceeaşi coloratură politică a primarului, cu cea a conducerii statului.
VEZI AICI MAI MULTE IMAGINI DE LA PROTEST
„Decizia Guvernului este un atac direct la viitorul ţării. Aşa ceva nu s-a mai pomenit în toată istoria României. Am ieşit în stradă din disperare efectiv, Vom continua să facem asta până când cei care ne conduc nu vor atenta la viitorul ţării. Nu ne-au dat aprobare pentru că primarul face parte din acelaşi partid cu Băsescu şi automat nu vor să se scandeze împotriva lor", a spus Ovidiu Savu, care în curând va deveni tată pentru a doua oară.
Extrem de nemulţumiţi şi îngrijoraţi de faptul că lipsa banilor va duce chiar la înfometarea micuţilor de până la 2 ani, părinţii nu au aşteptat aprobarea pentru a protesta. Înarmaţi cu baloane colorate, placarde şi jucării zornăitoare, oamenii şi-au exprimat nemulţumirea în stradă.
„Fetiţa mea Maria are un an şi două luni, iar în curând se va naşte un alt copil. Până acum ne mai ajutau bunicii, dar acum că le taie şi lor din pensie şi nouă din salarii, ce ne vom face? Cu ce îi vom creşte pe copii?", a spus Anda Marian.
Camelia Puştai, organizatoarea protestului susţine că părinţ