Producătorul austriac de oţel Voestalpine va demara până în luna iulie construcţia fabricii de piese de oţel de la Giurgiu, au anunţat, astăzi, reprezentanţii companiei.
Proiectul va beneficia de fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice". La începutul acestui an, companiei i-a fost aprobat un proiect de accesare a 18,5 milioane de lei din banii europeni destinaţi întreprinderilor mari.
Voestalpine a anunţat încă din 2007 că va construi la Giurgiu un centru de servicii în care va prelucra tablă şi alte materiale pentru clienţii companiei austriece. La acea dată, Wolfgang Eder, CEO al Voestalpine, spunea că a găsit la Giurgiu locul ideal pentru o astfel de investiţie greenfield, care ar fi necesitat 18 milioane de euro. Construcţia ar fi trebuit să înceapă în 2008.
La finele anului trecut, primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, a anunţat că Voestalpine ar putea investi 19 milioane de euro în noua fabrică, urmând ca lucrările să înceapă în mai 2010, iar producţia - în 2011.
Grupul este prezent în România prin subsidiara sa britanică Elmsteel, care deţine din 2004 o fabrică la Satu Mare.
România a fost pe lista Voestalpine pentru o nouă oţelărie
În 2008, Voestalpine urmărea realizarea unei mari oţelării pe ţărmul Mării Negre cu o capacitate de circa cinci milioane de tone, cât întreaga producţie de oţel a României din acel an.
Pe lista amplasamentelor analizate erau România, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. România avea avantajul portului Constanţa-Agigea, dar de partea Ucrainei şi Turciei atârnau argumente precum lipsa unor norme stricte de mediu, fiind în afara spaţiului comunitar.
Compania urma să ia o decizie privind amplasamentul oţelăriei până la finele anului 2008, însă în toamna acelui an a anunţat că îngheaţă proiectul pe termen nedefinit, din cauza crizei eco