Multa vreme am crezut ca fericirea trebuie sa arate precum hotelul Burj-al-Arab. Mare, pompoasa, grasa, umflata, sfidatoare. Imi inchipuiam ca oamenii fericiti dau pe dinafara dintr-un anume punct de vedere (cand eram mai mica, nu stiam exact care) ca sunt insemnati, au o stea in frunte..ceva de genul…
Pana cand, inaintand in viata si traind experiente cu nemiluita, am inteles ca de fapt, fericirea nu e un lucru mare, ci suma unor lucruri mici-mititele, si mai mult decat atat, fericirea nu e un covrig in coada unui caine, ci se afla in noi, inauntrul fiintei noastre.
Am citit undeva un studiu al unui cunoscut fizician, care declara ca fericirea sau predispozitia de a fi fericit este in proportie de 50% determinata de factori genetici, 10% de factori de mediu de genul unde locuim, cati bani avem, cat de sanatosi suntem noi si cei dragi, cat de bine facem fata problemelor, etc, iar restul, in proportie de 40% depinde doar de subiecti.
Prin urmare, spunea cercetatorul, capacitatea de a transforma fiecare zi intr-o mica fericire care sa dea la finalul vietii acea mare fericire (pe care o visam eu in adolescenta) tine destul de mult de om, de dorinta sa de a influenta propriul destin, propria viata.
Cativa pasi mici catre o mare fericire, ar putea fi acestia:
-sa stii ce vrei in viata, sa-ti calculezi sansele cu realism
-sa investesti nu in bunuri materiale ci in experiente, care sa ramana intiparite intr-un hard in inima si creier, asa incat oricand e nevoie, el sa poata fi accesat
-sa-ti ajustezi exigentele si sa te bucuri de lucrurile cu adevarat importante pentru tine, eliminand pe cat posibil oamenii si lucrurile inutile
-sa nu alungi optimismul si viata, din viata
-sa simti cand esti intr-o situatie care nu ti se potriveste si la nevoie, sa iesi din ea.
Mi se pare cam exact si usor ca la carte (realist type) sa
