Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un milion de români vor avea pensie minimă

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 mai 2010 ·

Aproximativ un milion de români vor primi pensia minimă, în valoare de 350 de lei, după ce vor fi aplicate măsurile de reducere a cheltuielilor, pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, a declarat, miercuri, preşedintele UNPR, Marian Sârbu. Potrivit ziare.com, liderul UNPR a precizat, la finalul întrevederii de la Palatul Victoria a Coaliţiei de guvernare, că în prezent circa 700.000 de persoane beneficiază, în acest moment, de pensia minimă.

Dând asigurări că niciun pensionar nu va avea pensie sub 350 de lei, Marian Sârbu a mai subliniat faptul că şi păstrarea salariului minim pe economie înseamnă tot o formă de protecţie.

"Faptul că rămâne neatinsă alocaţia pentru copii înseamnă circa 4 milioane de familii care, din perspectiva aceasta, nu-şi vor diminua veniturile.

Pentru familiile care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului, până la vârsta de doi ani, iniţial tentaţia de a diminua cu 25% valoarea, cuantumul acestei indemnizaţii, a fost temperată. Va fi o scădere de 15%, dar cu un prag minim de 600 de lei. Nu se va atinge nimeni de pragul de 600 de lei. În total, este vorba de aproape 200.000 de familii aflate în această situaţie", a arătat preşedintele UNPR. Marian Sârbu a mai precizat că un lucru important este şi păstrarea neschimbată a majorităţii prestaţiilor sociale care privesc cele aproape 400.000 de persoane cu handicap. Aproximativ un milion de români vor primi pensia minimă, în valoare de 350 de lei, după ce vor fi aplicate măsurile de reducere a cheltuielilor, pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, a declarat, miercuri, preşedintele UNPR, Marian Sârbu. Potrivit ziare.com, liderul UNPR a precizat, la finalul întrevederii de la Palatul Victoria a Coaliţiei de guvernare, că în prezent circa 700.000 de persoane beneficiază, în acest moment, de pensia minimă.

Dând asigurări că niciun pen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 26 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 29 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 42 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°