O delegaţie a Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii, condusă de Leon Panetta, directorul CIA, a fost primită, azi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu, informează Administraţia Prezidenţială.
Discuţiile, la care au participat şi conducerea Serviciului Român de Informaţii şi cea a Serviciului de Informaţii Externe, s-au concentrat asupra cooperării bilaterale în problematica de securitate.
Potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale, au fost abordate teme precum combaterea terorismului, contraproliferarea, contraspionajul, securitatea economică şi protecţia împotriva atacurilor cibernetice.
F. A. O delegaţie a Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii, condusă de Leon Panetta, directorul CIA, a fost primită, azi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu, informează Administraţia Prezidenţială.

F. A.