Academicianul Ionel Haiduc (foto), preşedinte al Academiei Române, va deschide cea de-a treia ediţie a conferinţelor "MOL MOD - Molecular Modeling in Chemistry and Biochemistry", care se vor desfăşura vineri la Facultatea de Chimie a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).
Ediţia din acest an îi este dedicată iniţiatorului ciclului de conferinţe, profesorul Ioan Silaghi-Dumitrescu, la 60 de ani de la naştere.
Evenimentul va avea loc la hotelul Universitas, din Parcul Iuliu-Haţieganu şi va debuta, de la ora 9, cu o prezentare ce va fi susţinută de Ionel Haiduc, despre profesorul Ioan Silaghi-Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, care a murit anul trecut.
Alături de preşedintele Academiei Române la eveniment participă şi alţi invitaţi din ţară şi străinătate, precum profesorii doctori Bruce King, Laszlo Nyulaszi, Evamarie Hey-Hawkins, Simon Simion, Dragoş Horvath sau Octavian Popescu.