Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laptele guvernamental i-a băgat în spital

Publicat in Adevarul, miercuri 26 mai 2010 ·

15 copii din clasa a III-a B din Şomcuta Mare au prezentat dureri de stomac, greaţă şi vărsături după ce au consumat laptele primit la şcoală. Opt elevi au fost duşi, ieri dimineaţă, de urgenţă la Baia Mare, necesitând internarea.

Copiii de nouă şi zece ani au fost diagnosticaţi cu gastroenterită acută, prezentând forme uşoare de boală. „Au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine, iar pacienţii au rămas internaţi pentru supraveghere şi tratament”, a declarat Vasile Bodnar, director al Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş.

Anchetă în curs, lapte sigilat

Copiilor li s-a făcut rău imediat după ce au băut laptele primit la şcoală. „Învăţătoarea a tras semnalul de alarmă, anunţându-i şi pe ceilalţi elevi să nu se atingă de laptele care, spun cei mici, a avut un gust ciudat, rău”, a precizat directorul Grupului Şcolar „Ioan Buteanu”, Ioan Coteţ. Medicii din Şomcuta Mare au decis transferul de urgenţă al celor opt copii care prezentau o stare de sănătate alterată la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare. „În prezent, starea celor mici este stabilă, îi ţinem sub observaţie pentru a evita orice complicaţie”, a declarat directorul spitalului, dr. Viorica Cherecheş. O echipă formată din angajaţi ai Protecţiei Consumatorului şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş s-a deplasat la faţa locului, prelevând probe pentru a stabili dacă laptele a generat disconfortul celor 15 elevi. „Cutiile de lapte rămase au fost sigilate şi urmează ca cei de la Protecţia Consumatorului să stabilească dacă firma producătoare a laptelui va fi sau nu amendată”, a declarat Ioan Coteţ.

Firma producătoare, trasă la răspundere

Primarul de Şomcuta Mare, Dorinel Alb, a afirmat că nu este prima oară când se semnalează probleme de acest gen. Firma producătoare a laptelui care se distribuie prin programul „Cornul şi la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 7 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 49 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°