Unii îi consideră „fanatici”, alţii – americani cu un simţ civic dezvoltat. Cine sunt, de fapt, „miliţienii” Americii? Odată cu prăbuşirea economiei americane şi revenirea la putere a democraţilor lui Obama, miliţiile constituţionaliste au cunoscut un reviriment puternic.

Nu sunt neonazişti, deşi unii dintre ei împărtăşesc idei de extremă dreapta. Nu sunt însetaţi de sânge, deşi mulţi posedă adevărate arsenale. Nu sunt majoritari, deşi principiile lor libertarianiste sunt îmbrăţişate de tot mai mulţi americani înfuriaţi de guvernul lui Barack Obama. Sunt un grup amorf de bărbaţi şi femei, în general albi, care se antrenează periodic în tehnici de autoapărare.

Mai citeşte şi:

Sistemul fiscal al SUA, la răscruce

Organizaţiilor paramilitare pe care le-au înfiinţat li se spune „miliţii" pentru a-i diferenţia de forţele armate ale statului. (Comuniştii au dat acelaşi nume unităţilor poliţieneşti ca să arate că acestea sunt forţe cetăţeneşti). „Miliţienii" americani sunt un fenomen modern (şi răspândit în întreaga Americă), deşi se consideră continuatorii direcţi ai coloniştilor patrioţi care au luptat împotriva trupelor britanice în secolul al XVIII-lea.

Primul val: 1994

Conform profesorului Robert Churchill, specialist în chestiunea grupărilor insurecţioniste americane, istoria mişcării miliţieneşti începe prin a doua jumătate a anilor '80, cu acţiunile de lobby politic şi mediatic ale unor organizaţii care militau pentru protejarea dreptului cetăţenilor de a deţine arme de foc.

„Susţinătorii dreptului la arme căutau să-şi legitimeze cumva cauza şi au apelat la istorici. S-au scris şi publicat atunci studii despre Revoluţia Americană şi despre rolul miliţiilor cetăţeneşti din acea perioadă.

Prin intermediul acestor studii, „ideea că miliţiile fuseseră menite de la bun început să acţioneze ca o forţă insurecţională cu