Vinerea trecută a avut loc la Bruxelles o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din UE, care s-a axat pe criza din Uniunea Monetară (UME). Acest dialog ar trebui, până în octombrie acest an, să ducă la propuneri concrete de ameliorare a guvernanţei economice în UE, în UME în particular.
Criza financiară şi economică a scos la iveală deficienţe mari în administrarea politicilor la nivel naţional şi în coordonarea politicilor economice între statele membre. Disciplina bugetară este un călcâi al lui Ahile în UME. Dar nu este singura slăbiciune; alte dezechilibre macroeconomice, precum deficite de cont curent mari în unele ţări, dovedesc vulnerabilităţi importante la şocuri externe. Ani de-a rândul, unele ţări au neglijat problemele legate de competitivitate - cel mai bine ilustrate de evoluţia divergentă între salarii şi productivitate.
Apartenenţa la UME aduce avantaje, dar şi obligă la o rigoare căreia unele ţări membre nu i-au făcut faţă. Regulile de funcţionare din UME va favorizat accentuarea unor dezechilibre. UME este acum la un moment al adevărului. Ori se găsesc răspunsuri eficace la carenţe structurale, ori va fi supusă la presiuni care vor conduce către destrămare, ceea ce ar avea consecinţe dramatice chiar pentru UE.
Este nevoie de o regândire a normelor de disciplină fiscală, care să descurajeze derapaje excesive. Este nevoie totodată de mecanisme şi instrumente care să ajute ţările din UME să fie competitive. Leacul durabil, ce trebuie aplicat ţărilor din UME, trebuie să urmărească câştiguri de productivitate sistematice. Numai astfel se poate asigura viabilitatea UME, ca zonă monetară optimă. Din acest punct de vedere este de făcut o distincţie între asigurarea competitivităţii prin salarii "competitive" vs câştiguri de competitivitate prin progres tehnologic.
Propunerea constituirii unui fond de asistenţă (sta
