Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest împotriva conducerii Direcţiei pentru Protecţia Copilului

Publicat in Adevarul, miercuri 26 mai 2010 ·

Mai bine de 100 de angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului, prijiniţi de către membrii sindicatului Sanitas, au protestat în faţa sediului instituţiei din Trivale. După jumătate de oră de strigăte, directorul adjunct a ieşit şi i-a invitat la dicuţii pe rpotestatari. Aceştia au promis totuşi că vor face grevă generală, dacă nu li se respectă cerinţele.

Oamenii sunt nemulţumiţi din cauza deciziilor luate de către conducerea acestei instituţii cu rpivire la sporurile pentru lucru înc ondiţii periculoase.

Încă de la începutul anului, oamenilor li s-au tăiat 60% din aceste sporuri. Au mai primit doar 15% din cei 75% cât primeau până la sfârşitul anului trecut. Acum, conducerea instituţiei vrea să le taie şi cei 15% şi, adunat cu reducerile de 25% promise de Guvern de la 1 iunie, unii dintre aceşti oameni vor munci pe câţiva zeci de lei.

Directorul, plecat în Franţa

În timpul protestelor de la instituţia pe care o conduce, directorul Adrian Macovei nu a fost acolo să discute cu oamenii. Conform spuselor protestatarilor, acesta este plecat în Franţa la o serie de cursuri de specializare, pe banii statului. „Directorul macovei stă în Franţa pe banii statului şi nouă ne taie sporurile, ne lasă muritori de foame”, scanda Doina Fănică, preşedintele Sindicatului Sanitas.

„Dar-ar boala-n voi, să veniţi la noi!”

Este ununl dintre sloganurile scandate de către protestatarii supărţi că în curând vor fi obligaţi să vină la muncă fără să primească aproape niciun ban, la modul propriu. „Ne-au tăiat 60% din sporul de lucru înc ondiţii desoebit de grele şi de periculozitate. Am ajuns să primim 600 de lei salariu acum şi vor să en mai taie şi cei 25% rămaşi din aceste sporuri, plus cei 25% pe care îi vot tăia Guvernul. Atunci chiar vom veni la muncă fără să fim plătiţi”, spune Maria Iacob, 45 de ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°