Şefii serviciilor secrete din Ucraina şi Rusia au semnat documentele prin care contraspionajul rus al Flotei de la Marea Neagră revine în Crimeea, de unde fusese expulzat la finele anului trecut.
Documentul semnat la Odessa reprezintă apropierea dintre Kiev şi Moscova după victoria taberei proruse în Ucraina şi alegerea preşedintelui Viktor Ianukovici. Potrivit Kommersant, după al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, Moscova i-a cerut lui Ianukovici să readmită oamenii FSB la baza de la Marea Neagră şi „să înceteze orice cooperare cu CIA", administraţia Ianukovici acceptând majoritatea cererilor, care erau în beneficiul ruşilor, şi nu al ucrainenilor. Imediat după victoria lui Ianukovici, prevăzută de „colegii" ucraineni, FSB, fost KGB, a pus problema redeschiderii urgente a misiunii sale pe lângă flota rusă, la Sevastopol. Acum, ofiţerii serviciilor secrete ruse pot reveni în Crimeea, după ce, în decembrie anul trecut, Ucraina ordonase ca 19 spioni ruşi să părăsească Sevastopolul. Fostul preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko decisese ca flota rusă să părăsească Crimeea în 2017, când expira acordul bilateral cu Rusia. Însă, după negocieri finalizate luna trecută, Ucraina a acceptat prelungirea cu 25 de ani a staţionării flotei ruse în Crimeea în schimbul unei reduceri cu 30% a preţului gazului livrat de ruşi.
O problemă controversată a revenirii FSB în Crimeea este că agenţii ruşi vor avea dreptul la operaţiuni informative pe teritoriul ucrainean, deşi ei susţin că participă la acţiuni antiteroriste. Legislaţia rusă permite astfel de activităţi oriunde se află staţionat FSB, dar legile Ucrainei interzic aceste activităţi pentru unităţile străine de pe teritoriul său. Fostul şef al SBU Valentin Nalivaişcenko preciza că, potrivit legilor ucrainene, staţionarea agenţilor ruşi la Sevastopol în perioada 2000-2009 a fost ilegală. El a adăugat că