Transferul anului în Liga I ar putea fi revenirea lui Joao Paulo Andrade (29 de ani) în Giuleşti.
Unul dintre cei mai buni fotbalişti străini care au evoluat în România nu ar vrea să joace în Liga a II-a din Franţa şi spune că e deschis la negocieri. "Eu m-am simţit bine la Rapid, simpatizez această echipă. Domnul Copos ştie cum poate lua legătura cu mine. Dacă se înţeleg cele două cluburi, nu aş refuza să mai joc un an în România", a spus Andrade.
Giuleştenii îl vor înapoi şi studiază în ce condiţii îl pot aduce. Portughezul care poate evolua la fel de bine pe postul de fundaş central şi pe cel de mijlocaş defensiv mai are contract cu Le Mans încă două sezoane. Francezilor le e greu să-i achite salariul de 500.000 de euro după ce au retrogradat şi ar fi de acord să-l împrumute un an unei formaţii care e dispusă să-i suporte jumătate din contract.
Febleţea lui Copos
Patronul Rapidului îl apreciază pe lusitan şi a rămas impresionat de atitudinea acestuia pe teren. Cînd a evoluat în Giuleşti, George Copos s-a implicat personal şi i-a oferit fotbalistului un apartament în complexul său rezidenţial cînd a auzit că fotbalistul are probleme cu chiria.
"Mi-a plăcut mult Joao Paulo, e un adevărat profesionist şi unul dintre cei mai buni străini care au evoluat vreodată în România"
GEORGE COPOS, patron Rapid
Cifrele lui Andrade în sezonul 2008-2009
Meciuri jucate / titular 27 / 27
Goluri 4
Pase decisive 2
Media notelor GSP 6,22
Transferul anului în Liga I ar putea fi revenirea lui Joao Paulo Andrade (29 de ani) în Giuleşti.
Unul dintre cei mai buni fotbalişti străini care au evoluat în România nu ar vrea să joace în Liga a II-a din Franţa şi spune că e deschis la negocieri. "Eu m-am simţit bine la Rapid, simpatizez această echipă. Domnul Copos ştie cum