Presedintele Consiliului de Administratie (CA) al SC Ves SA Sighisoara, Alexandru Farcas, a facut public, ieri, la solicitarea Bursei de Valori Bucuresti, contractele de împrumut încheiate de conducerea societatii începând cu luna septembrie 2009. Potrivit documentului SC Ves Sighisoara a împrumutat în data de 23 septembrie 2009 suma de 200.000 lei de la Alexandru Farcas, 50.000 lei de la SC Chimsport SA în data de 25 septembrie 2009, în timp ce de la Chimica SA sumele împrumutate au fost de 505.000 lei, în data de 22 aprilie 2010 si 700.000 lei, în data de 29 aprilie 2010. „Precizam ca desi contractele mai sus mentionate nu se încadreaza în sfera celor în privinta carora o societate listata are obligatia de raportare, în vederea asigurarii transparentei si informarii corecte a actionarilor, societatea ofera informatiile solicitate cu privire la acestea”, a precizat Alexandru Farcas.
Potrivit presedintelui CA, în ceea ce priveste primele doua contracte, valoarea acestora este inferioara valorii prag mentionata de art. 225 din Legea nr. 297/2004. „De asemenea, contractele cu Chimica SA nu se încadreaza între ipotezele mentionate de articolul 225 din Legea nr. 297/2004, întrucât între partea cu care s-au încheiat contractele si administratorii, angajatii sau actionarii care detin controlul în Ves SA nu exista raporturi care sa conduca la calificarea acestora ca persoane implicate”, a aratat Alexandru Farcas.
Presedintele Consiliului de Administratie (CA) al SC Ves SA Sighisoara, Alexandru Farcas, a facut public, ieri, la solicitarea Bursei de Valori Bucuresti, contractele de împrumut încheiate de conducerea societatii începând cu luna septembrie 2009. Potrivit documentului SC Ves Sighisoara a împrumutat în data de 23 septembrie 2009 suma de 200.000 lei de la Alexandru Farcas, 50.000 lei de la SC Chimsport SA în data de 25 septembrie 2009, în timp ce de