Legea Lustraţiei nu este anacronică, este doar tardivă, şi asta strict ca efect. Anacronismul nu poate fi probat, pentru simplul fapt că România încă mai este dominată de exponenţii comunismului privatizat.
Cu Ion Iliescu preşedinte al Colegiului Naţional al Revoluţiei Române, institut subvenţionat din bugetul naţional, cu un PSD al nomenklaturii aflate în faza de apoplexie a dezmăţului moral, Legea Lustraţiei vine ca o adiere de vânt expiatoare pentru un popor amnezic, care trebuie să priceapă că trecutul României nu face parte dintr-o altă ţară, dintr-un alt timp şi un alt spaţiu. A trecut puţin timp de când Bogdan Olteanu îl făcea fascist pe Mircea Cărtărescu. A trecut şi mai puţin timp de când Roberta Anastase, cea care a jucat un rol esenţial în acest act istoric, era numită maimuţă. Abia de câteva zile Sever Voinescu este atacat cu aceleaşi abjecte invective cu care Ana Pauker, Brucan, Gheorghiu-Dej îi calomniau pe liderii partidelor democratice.
În aceste condiţii, Aurel Simionescu, fost lider al UTC Brăila şi membru în CC al UTC între anii 1985-1989, actualul primar al Brăilei, mentorul inactivităţii totale pe vremea cât a fost preşedinte de Consiliu Judeţean, artizanul indiferenţei în "privatizarea" pieţei Concordia, în loc să facă un pas înapoi, un mic pas ce ţine de decenţă şi de un oarecare respect pe care - cred eu! - îl datorează celor 2.452.400 de victime directe ale comunismului românesc, se apucă să emită opinii despre "corectitudine" şi să aibă "puncte de vedere". Domnia sa - sau tovărăşia sa, nici nu mai ştii cum să-i spui! -, netulburat în niciun fel, lipsit de orice emoţie retrospectivă, dezamăgit doar de faptul că ar mai fi avut nevoie de un mandat (pentru nişte "proiecte", nu pentru altceva), consideră ca fiind incorectă condamnarea cuiva care "a aderat la o doctrină" şi că ar trebui "condamnate faptele pe care le-a făcut
