Contemporaneitatea pare să fi aţipit la umbra istoriei artei româneşti.Fără vreun gând sau intenţie culturală ieşite din comun; fără obsesia recuperării marilor valori risipite, uitate sau dosite prin muzeele ţării. E drept, sunt şi muzee care urmăresc, cu interes, asiduitate şi competenţă managerială, scoaterea la lumină a creaţiilor secolului XX, foarte apreciate în epocă. Multe dintre operele artiştilor consideraţi "deschizătorii de drumuri" ai secolului trecut continuă să facă un fel de circuit al caselor de licitaţii bucureştene. Printre aceştia se numără şi Octav Băncilă (1872-1944). Dar ce a mai ajuns până la noi, la aproape şapte decenii de la moartea pictorului, e dificil de spus. Majoritatea negustorilor şi colecţionarilor aleargă după "florile" lui Băncilă. Sunt decorative, emană viaţă, prospeţime, frumuseţe. Dau bine în orice casă şi salon cu iz de epocă. Sunt la îndemâna gustului comun, dar satisfac şi gustul estetic al colecţionarilor rafinaţi. Indiferent dacă sunt originale sau falsuri. Fiindcă fenomenul cu pricina s-a practicat întotdeauna şi continuă să-i ispitească pe "măsluitorii" de capodopere. Şi, totuşi, ce mai ştie astăzi amatorul de artă, colecţionarul pasionat sau negustorul de chilipiruri despre viaţa şi creaţia lui Băncilă?!
O capodoperă
Între tranzacţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, uleiul pe pânză "Autoportret" semnat de Octav Băncilă, estimat la 25.000 - 27.000 lei, a fost adjudecat la preţul de 20.000 lei.
Lucrarea, realizată de pictor cu doi ani înaintea morţii sale, provenea din colecţia familiei. Se poate afirma că este o capodoperă. O lucrare demnă de sălile unui muzeu. Şi totuşi, baierele pungilor afectate de recesiunea economică nu s-au "deschis" decât pentru 20.000 de lei. Ne-am convins - pentru a câta oară! - cât de importante sunt, pentru conştientizarea valorii unui artist, expoziţiile
