Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele ne-a salutat din mers

Publicat in Jurnalul, miercuri 26 mai 2010 ·

Pe parcursul campaniei prezidenţiale de anul trecut, Traian Băsescu a fost ironizat adeseori în legătură cu fostul lui slogan "Să trăiţi bine!". Nu ştiam atunci că încă nu venise momentul adevărat pentru asemenea ironii.

Aducerea aminte e foarte utilă în politică. "Scurtele istorii" te ajută să nu cazi în marile capcane. În 2004, Traian Băsescu s-a dorit un candidat de stânga, care promitea prosperitate şi respect în toate pieţele, la toate târgurile. Câteva luni mai târziu a trecut oficial la dreapta, fără să fie niciodată de vreun fel, fără să aibă vreodată o credinţă. Când n-ai vânt în pânze, mergi unde te duce curentul.

La capătul a şase ani de preşedinţie, doctrina băsesciană sună clar, ca dangătul unui clopot funerar: "Nici un respect pentru banii publici, nici un respect pentru banii oamenilor". După ce Guvernul păstorit de el a tocat bugetul, preşedintele, elegant, responsabil şi auster, a trecut la buzunărirea cetăţenilor.

Traian Băsescu a alungat FMI din România în 2005, l-a declarat inamic public prin 2008 ca să-l aducă triumfal la conducerea ţării în 2009 şi să se contreze cu el în 2010. Pe tot parcursul acestor ani, când am avut şi creştere şi descreştere, şi prosperitate şi criză, nu a existat o clipă de viziune, un moment de responsabilitate, un proiect cât de cât demn de acest nume. Cu banii de autostrăzi şi infrastructuri am făcut publicitate turistică, iar instituţia care trebuia să se ocupe de securitatea naţională făcea proiecte pentru învăţământ şi încerca "să-şi tragă" o Constituţie personală.

Actualul preşedinte a introdus în ţară condusul "pe hoţeşte" şi l-a învăţat şi pe Emil Boc să facă asta, adică să distragă atenţia de la probleme reale creând inamici imaginari sau lipsiţi de relevanţă. De un an şi jumătate la televizor nu se arată vreun proiect fiscal menit să revigoreze economia, ci liste nesf

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la BEC de avocatul Bogdan Ionescu: „Este cel mai neeligibil”

Adevarul acum 36 minute
Avocatul Bogdan Ionescu a depus o contestatie la BEC în legătura cu înregistrarea candidaturii lui George Simion, vineri, la scurt timp după ce candidatul AUR și-a depus dosarul pentru intrarea în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 20 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°