Acum se fură onest, pe bază de acte în regulă, cu finul, ginerele sau cumătrul, fonduri europene, achiziţii publice de tip aisberg (doar vârful la vedere), licitaţii, funcţii, privilegii.

Cu relaxarea pe care ţi-o dă fotoliul confortabil de opozant când puterea trebuie să-şi pună pielea-n băţ anunţând măsuri nepopulare, Crin Antonescu mărturiseşte hâtru că nu-şi dă banii acestui guvern. Pentru că-i fură, domnule!

La emisiunea „Naşul”, Monica Macovei spune pe şleau că toţi fură, deplângând faptul că măcar de la PDL avea aşteptări, dar şi partidul de guvernământ procedează ca PSD-ul, PNL-ul, UDMR-ul. Şi, în general, putem extinde discuţia la oricine a avut acces aici la borcanul cu miere.

Profităm de acest consens politic pentru a constata că, într-adevăr, în România se fură fără teamă şi că, invariabil, orice guvern instaurat să gestioneze această ţară se transformă instantaneu într-o cleptocraţie.

Întrucât nu de inventivitate duce lipsă românul, guvernele ‘oaţe adaptează metode tradiţionale - cum ar fi şparlirea cu pisica de pe frânghia balconului de la parter sau subtilizarea în mijloacele de transport în comun a portmoneului umflat doar de buletin şi de talonul de pensie - la unele moderne, demne de progresul ţării.

Acum se fură onest, pe bază de acte în regulă, cu finul, ginerele sau cumătrul, fonduri europene, achiziţii publice de tip aisberg (doar vârful la vedere), licitaţii, funcţii, privilegii. Dar, între noi fie vorba, de ce ar sta pe margine politicienii în ţara în care s-a furat până şi Revoluţia, iar alegerile – din cele mai vechi timpuri până azi?

La noi se fură într-o veselie. Fabrici şi uzine, tot ce se găsea prin „circurile foamei” înainte să le facem malluri, flota patriei, arme din depozitele noastre de membri NATO, căile ferate cu tot cu locomotive, nisipul de pe plaje, borduri vechi