Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Helder vrea să se împrietenească cu fanii dinamovişti: "Sînt băiat cuminte, pe gustul fanilor!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 26 mai 2010 · ·

Helder a declarat ieri că nu e un tip petrecăreţ, că vrea să fie campion cu Dinamo şi că i-a ales pe roş-albi fiindcă a simţit că aceştia îl plac, nu ca rapidiştii.

Pe Helder Ferreira da Silva îl prind roşul şi albul. A arătat-o ieri după-amiază, cînd a pozat în premieră cu tricoul "cîinilor", pe care îl va purta în sezonul viitor. Fotbalistul de 22 de ani a semnat luni un contract pe un sezon şi va cîştiga 13.000 de euro lunar. Dacă părţile vor fi mulţumite, brazilianul va avea un nou angajament din iunie 2011, iar Dinamo, care a achitat deja 100.000 de euro, va mai plăti pînă la 600.000 de euro francezilor de la Nancy.

- Helder, ai ajuns la o rivală a fostei tale echipe. Cum crezi că e văzut transferul de către suporteri?

- Da, m-am tot gîndit în ultimele zile la chestia asta, fiindcă mi-au explicat prietenii din România ce rivalitate există. Dar nu sînt eu de vină! Vă rog să înţelegeţi asta! Eu voi juca pentru echipa care mă place.

- Adică, nu te-a mai vrut Rapidul?

- Nu zic mai multe. Să spunem doar că au renunţat foarte uşor la mine.

- De ce ai ales Dinamo? Fiindcă te place, ca să te citez?

- Am simţit că Dinamo mă vrea cu adevărat. Mi-aş dori să cîştigăm campionatul.

- An de an este acest obiectiv.

- Toată lumea văd că vorbeşte în Bucureşti numai de acest subiect, . Şi la Rapid am zis că facem multe, dar... Trebuie ca toţi fotbaliştii de la Dinamo să demonstreze că ajută la formarea unei echipe unite, puternice pe teren şi în afară, care să aibă şanse la titlu.

"Toţi ochii vor fi pe mine"

- Cum crezi că vei fi perceput de noii tăi fani? Nu ştiu dacă ai idee, dar sînt foarte exigenţi.

- Cu siguranţă, la început nu vor fi foarte deschişi vizavi de sosirea mea. Fiindcă am jucat la Rapid mă vor privi mai rece. Eu înţeleg că to

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacţia lui Călin Georgescu, după desecretizarea documentelor: Se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace să fie oprit

Mediafax acum 26 minute
„Cred că este pentru prima oară în lume când se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace ca să fie oprit. Desecretizarea poate ar fi trebuit să fie, poate, mă gândesc, la câţi bani s-au cheltuit pe toate călătoriile

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Franței, demis printr-o moţiune de cenzură, o premieră după 1962

HotNews acum 23 minute
Adunarea Națională a Franței a demis miercuri, prin moțiune de cenzură, guvernul de la Paris, pentru prima dată din 1962, anunță agenția France Presse. Moțiunea de cenzură inițiată de stânga și de extrema-dreaptă împotriva guvernului minoritar condu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 9 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 5 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°