Reducerea salariilor în companiile de stat nu este prevăzută în scrisoarea cu FMI, dar va fi operată prin reevaluarea fiecărui buget în parte al acestor unităţi, o reevaluare diferită urmând însă să fie efectuată la companiile cu pierderi, unde deja salariile au fost diminuate, a declarat premierul Emil Boc, citat de Mediafax
"Ele (scăderile - n.r.) nu sunt prevăzute în acordul cu FMI, ele se vor reevalua prin discutarea în Guvern a fiecărui buget al fiecărei companii şi de ajustare a veniturilor salariale. Vreau să fiu bine înţeles cu salariile din companiile de stat. Să nu vă imaginaţi că acolo, în companii de stat care au profit, salariile vor rămâne la fel; vor reveni în şedinţă de Guvern, pentru că acolo nu ne trebuie lege şi operăm prin reevaluarea bugetelor. Acolo unde sunt companii de stat în pierdere, unde oricum s-au făcut reducerile de salarii, evident că vom reevalua altfel, dar companiile care au resurse evident nu vor scăpa de această ajustare", a spus Boc.
El a arătat că intenţia este ca reducerile de cheltuieli să fie aplicate de la 1 iunie.
În urmă cu două săptămâni, premierul a cerut, în şedinţa de guvern, ca drepturile salariale să fie reduse cu 25% şi în companiile de stat care se finanţează din venituri proprii şi nu de la buget, inclusiv în Eximbank şi CEC.