Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal în culise la "Şuetă cu Bahmu"! Adriana Bahmuţeanu a renunţat la emisiune

Publicat in Cancan, miercuri 26 mai 2010 · ·

Însărcinată în două luni, soţia lui Silviu Prigoană nu a putut fi prezentă azi în platoul emisiunii "La şuetă cu Bahmu" decât o oră (între 16:30 şi 17:30). În urma unor contracţii puternice, vedeta s-a retras în culise, unde s-a întins pe o canapea, în speranţa că îşi va reveni. Adriana încearcă să se menajeze cât de mult posibil, după ce, în urmă cu aproximativ un an, a născut prematur un băieţel, care a murit la trei săptămâni după ce a văzut lumina zilei. Tocmai de aceea medicul i-a recomandat ca de îndată ce simte contracţii, să se aşeze în pat şi să încerce pe cât posibil să nu se enerveze.

Somată să revină în platou

Deşi şi-ar fi dorit să revină în emisiune, acest lucru nu a fost posibil, starea Adrianei înrăutăţindu-se din ce în ce mai mult. Colac peste pupăză, producătoarea Sezen Karapinalti Firat, indiferentă la suferinţa artistei, a somat-o să revină în platou, aceasta fiind programată să se difuzeze până la ora 19. Potrivit unor martori, invitaţi la emisiune, Adriana i-a explicat situaţia în care se află şi odată cu refuzul acesteia, tensiunea dintre cele două a crescut, soţia lui Prigoană preferând să plece decât să se enerveze mai tare.

Nu există cale de împăcare

Deşi aceasta este prima problemă apărută de când artista a rămas din nou însărcinată, Adriana s-a speriat îndeajuns de mult încât să renunţe definitiv la a mai prezenta emisiunea "La şuetă cu Bahmu". Această decizie vine după ce, acum câteva zile, ea a anunţat că se va retrage în favoarea Mariei Cîrneci şi de la emisiunea pe care o prezenta în weekend, "Petrecerea de sâmbătă". Deşi a fost ameninţată că are un contract de onorat şi că vor exista repercusiuni, Adriana Bahmuţeanu a fost neclintită în decizia de a părăsi definitiv platoul emisiunii "La şuetă cu Bahmu", mai ales că îşi doreşte un alt copil mai mult decât orice, nefiind dispusă să îş

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, doi fiind răniţi

News.ro acum 24 minute
Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această chestiune, acesta fiind al doilea incident într-o sing

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum o ora
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

News.ro acum 8 ore
Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectar

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°