Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa imobiliară, lovită de planul de austeritate

Publicat in rfi, miercuri 26 mai 2010 ·

Piaţa imobiliară se va resimţi în urma măsurilor de austeritate impuse de Guvern. Tranzacţiile se vor opri, însă vor exista probabil şi scăderi ale chiriilor, spune la RFI preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Cristian Clenciu.

Piaţa imobiliară se va resimţi în urma măsurilor de austeritate impuse de Guvern. Tranzacţiile se vor opri, însă vor exista probabil şi scăderi ale chiriilor, spune la RFI preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Cristian Clenciu (audio).

Scrisoarea de intenţie către FMI conţine o serie de modificări în privinţa impozitării proprietăţilor, taxă care va fi de două ori mai mare pentru cei care deţin una sau două locuinţe neînchiriate, în afara celei de domiciliu.

De asemenea, Guvernul vrea să taie şi subvenţiile la căldură şi apa caldă. Aceasta din urmă ar putea duce la scăderea chiriilor spune preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Cristian Clenciu.

"Toate aceste lucruri îşi vor lăsa amprenta pe piaţa imobiliară, nu neapărat în sensul unor scăderi de preţuri, cât mai ales a încetării tranzacţiilor. Poate am putea vorbi din acest moment de chirii mai mici, pentru că din acest punct de vedere va creşte cheltuiala de întreţinere a acestor imobile. Or cu cât este mai scump de întreţinut imobilul şi vorbim de imobile sub medie, deci apartamente cu două-trei camere, cu cât este mai scump de întreţinut, cu atât chiria ar trebui să fie mai mică. Este destul de greu de spus, pentru că nu ne-am mai confruntat cu astfel de probleme pe piaţa imobiliară românească. Este destul de greu de spus ce efecte vor avea", afirmă preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Cristian Clenciu.

Potrivit noilor măsuri, impozitul pe clădiri se majorează cu 30% pentru prima clădire în afara celei de domiciliu, cu 100% pentru cea de-a doua clădire şi cu 200% pentru cea de-a treia clăd

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 47 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 47 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/35°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

17°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°