Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pisica liberala aruncata in curtea colegului

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 26 mai 2010 ·

După ce iniţial a vrut să arate că este o echipă cu aceleaşi interese, Adunarea Generală a membrilor PNL din municipiu a demonstrat că şi printre liberali există aceleaşi interese de preluare a puterii prin metode mai puţin ortodoxe, aşa cum se întâmplă în oricare alt partid de pe eşicherul politic.

Cel care spunea în urmă cu câteva luni că nu îşi doreşte cu nici un chip să ajungă să preia frâiele organizaţiei municipale a PNL Constanţa, Victor Manea, deţine de câteva zile un meritat, sau nu, statut de lider al organizaţiei locale a partidului.

Dacă ar fi să luăm în calcul ceea ce a reclamat cel care ar fi trebuit să fie adversarul său, fostul prefect al Constanţei, colegul său de partid ajutat de cei mai „de pe strada Pârvan", însemnând organizaţia judeţeană, fotoliul ar fi fost câştigat prin metode mai puţin ortodoxe. Se pare că în mai multe rânduri ar fi fost modificate convocatoarele cu numele membrilor liberali care l-ar fi susţinut pe Culeţu astfel încât aceştia să nu poată să-şi dea votul în favoarea candidatului lor. Teoretic, la acest moment, cel care contestă alegerile ar trebui să strângă probe cât mai multe astfel încât să-i determine pe cei care îi vor analiza contestaţia, de la Curtea de Onoare şi Arbitraj, să propună reorganizarea alegerilor. Practic însă, aşa cum se întâmplă de obicei, indiferent de nemulţumirile membrilor, odată cu trecerea timpului, lucrurile se liniştesc şi toată lumea uită cum au stat lucrurile de fapt. Cu atât mai mult, situaţia ar putea rămâne la stadiul de foc de paie având şi concursul celor din organizaţia judeţeană care nu au văzut nicio problemă în ceea ce Culeţu a reclamat. Mascarada alegerilor de sâmbătă pare să îl scoată astfel ca singur vinovat pentru că a ieşit din cursă nu pe cei care sunt suspectaţi că ar fi contribuit la victoria lui Victor Manea, ci chiar pe cel care a adus probe legate de modul în ca

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 4 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 4 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum o ora
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 11 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 8 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Vestea anunțată de ministerul Finanțelor. Sunt 4 miliarde de euro

Gandul acum 5 ore
Ministerul Finanțelor anunță că a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euro-obligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°