Tehnic, soluţia scăderii salariilor şi pensiilor e corectă. Un sector privat care acceptă sau suportă să dea bugetului doar 31% din PIB nu poate susţine un sector bugetar care consumă 40%, din cheltuielile sale aproape 2/3 fiind salarii şi pensii.

Tot tehnic, dar dinperspectivă juridică, soluţia aleasă de guvern este cea care implică cele maimici riscuri de a fi anulată printr-un aviz de neconstituţionalitate, întrucâtnu sunt create premisele unor discriminări. La criză bugetară ca la război: ceislabi şi vulnerabili riscă să ajungă “pagube colaterale”. Scurt, cinic, dardureros de adevărat. Doar câteva observaţii se mai cuvin a fi făcute: - ajustări drastice se petrecşi în alte ţări europene, deşi nu la grămadă şi nu la aceste niveluri. De ce lanoi e mai rău? întâi, pentru că măsurile guvernului român vin la cel puţin unan de la momentul optim când ar fi trebuit luate. Apoi, pentru că şi cădereaPIB-ului de la creşterea din 2008 la scăderea din 2009 a fost mult maidramatică decât într-o economie consolidată: aproape -15%. în plus, creşterea anterioarăs-a bazat pe o crăpelniţă a consumului, într-o perioadă în care economiaautohtonă producea infim faţă de cerere, iar apetenţa românilor trebuiasatisfăcută prin importuri. Am mâncat pe credit, din vecini, dar am avutimpresia (falsă) că ne dezvoltăm, impresie creată şi de frenezia cu careoamenii politici anunţau noi şi noi succese imaginare ale economiei româneşti.Cu riscul ca partidul său să fie zburătăcit urgent din actualitate şi să intredirect în istorie, preşedintele îşi asumă măsurile criminale pentru cei deastăzi, ca să le uşureze celor de mâine supravieţuirea, oricum incertă. - modelul social european, pecare l-am îmbrăţişat cu entuziasm, prilejuieşte în aceste zile dezbateriaprinse în marile capitale UE, chiar şi ţările nordice fiind nevoite să intreîntr-un carusel al reducerii cheltuielilor bugetare. Am intra