Este al treilea an consecutiv în care campionatul de fotbal nu e cîştigat de Steaua sau de Dinamo. În ultimii 60 de ani, aşa ceva s-a mai întîmplat doar o singură dată (între 1979 şi 1981). Să ne facem speranţe că eternul meci dintre Armată şi Miliţie a devenit nerelevant?

Nici vorbă, pe cît de prost vor sta pe teren cele două, pe atît de bine vor performa la televizor şi viceversa. E principiul nedeterminării al lui Heisenbergcali. La francezi era într-o vreme o reclamă la chipsuri destul de tîmpită, dar lesne de infiltrat în creier, care se termina cu următoarea filosofare: „Ceux qui parlent plus mangent le moins“. Aşa e şi în fotbal. În acest fel, aceste echipe evită permanent obnubilarea prezenţei lor în ochiul şi înjurătura publică. Deci meciul Armată-Miliţie rămîne relevant, şi să nu cumva să vă doară în pix de el, eventual în pixeli. Un meci care se ramifică în mai noile pugilate Steaua vs Armată şi Dinamo vs Poliţie. Persistă senzaţia că echipele de fotbal care poartă celebrele nume sînt ca doi copii lăsaţi să se joace de capul lor, dar şi cînd se vor întoarce părinţii acasă… Pur fotbalistic, Steaua şi Dinamo sînt cu un picior într-o mare groapă. Timpul lor a expirat. În principiu, nu vor reuşi decît dacă se reinventează.

Este al treilea an consecutiv în care campionatul de fotbal nu e cîştigat de Steaua sau de Dinamo. În ultimii 60 de ani, aşa ceva s-a mai întîmplat doar o singură dată (între 1979 şi 1981). Să ne facem speranţe că eternul meci dintre Armată şi Miliţie a devenit nerelevant?

Nici vorbă, pe cît de prost vor sta pe teren cele două, pe atît de bine vor performa la televizor şi viceversa. E principiul nedeterminării al lui Heisenbergcali. La francezi era într-o vreme o reclamă la chipsuri destul de tîmpită, dar lesne de infiltrat în creier, care se termina cu următoarea filosofare: „Ceux qui parlent plus mangent le moins“. Aş