Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roubini: Unele state europene vor reuşi să se salveze, altele nu

Publicat in Curierul, joi 27 mai 2010 ·

Unele dintre cele mai slabe ţări din zona euro nu vor depăşi problemele

"Probabilitatea de a părăsi zona euro nu este zero" Cele mai slabe state europene nu vor reuşi să depăşească problemele cu care se confruntă, prin urmare riscul de a părăsi zona euro nu este zero, a declarat, ieri, Nouriel Roubini, profesor de economie la New York University. Acesta a mai spus că unele ţări vor putea, în 3-5 ani, cu ajutorul instituţiilor financiare, să depăşească aceste dificultăţi, scrie Mediafax. "În zona euro problemele sunt încă semnificative, iar cu ajutorul instituţiilor financiare unele state vor reuşi să se salveze, altele nu. Unele dintre cele mai slabe state din zona euro nu vor depăşi problemele în următorii 3-5 ani. Probabilitatea de a părăsi zona euro nu este zero", a spus ieri Roubini, profesor de economie şi business internaţional la New York University Stern School of Business.

El a participat ieri la Forumul Financiar 2010 organizat în Bucureşti de Forum Invest. Zona euro are nevoie de creşterea competitivităţii Totodată, economistul a mai explicat că zona euro are nevoie de o creştere a competitivităţii pentru a reveni la creştere economică, singura modalitate pentru ca aceasta să fie restaurată fiind deprecierea monedei unice, care ar putea să scadă mai mult decât este nevoie.

El a precizat că o altă metodă, respectiv deflaţia, nu este adecvată întrucât aceasta este asociată cu recesiunea, iar reformele structurale ar putea dura mai mult.

"Cu deflaţia nu se rezolvă problemele, reformele structurale durează mai mult, singura soluţie va fi continua depreciere a monedei euro. Valoarea euro ar putea să scadă mai mult decât este nevoie pentru a restaura competitivitatea zonei euro", a spus Roubini, profesor la New York University, supranumit "Doctor Doom" pentru previziunile economice predominant pesimiste pe care le înaintează.

Rou

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 40 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 48 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°